- Câte stări poate trăi un om intr-o singură zi?
Se poate să fiu doar bucuros o zi întreagă?
Ce fac dacă sunt trist? Dacă sunt furios? Dacă…? - Pentru a afla răspunsurile la aceste importante întrebări, vă invităm la tabăra urbană “În lumea emoțiilor”, ce are drept obiectiv dezvoltarea psiho-emoțională a copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.
În fiecare zi, vom descoperi împreună, prin joc și joacă, ce sunt emoțiile, cum să le recunoaștem, cum să le etichetăm în mod corespunzător și cum să le gestionăm astfel încât să nu ne simțim copleșiti de ele. De asemenea, în cadrul taberei, copiii vor avea ocazia de a se cunoaște mai bine, de a își dezvolta stima de sine, inteligența emoțională și abilitățile sociale, făcându-și în același timp noi prieteni și învățând cum să interacționeze și coopereze cu ceilalți.
Instrumente de lucru:
– jocuri;
– art-terapie;
– povești terapeutice;
– activități pentru stimularea limbajului verbal si non-verbal;
– jocuri de competiție și de echipă;
– teatru (mima, imitație, joc de rol);
– jocuri tematice – de socializare, de creativitate, de dezvoltare a abilităților psiho-motrice și sociale.Obiective:
– cunoașterea de sine;
– creșterea încrederii în forțele proprii;
– identificarea și exprimarea emoțiilor;
– îmbunătățirea modalităților de relaționare;
– însușirea modalităților de comunicare asertivă;
– dezvoltarea creativității și spontaneității.
La finalul taberei, părinții vor primi feed-back cu privire la parcursul copilului de-a lungul întâlnirilor:
– Notam observatiile noastre ca psihologi cu privire la comportamente, atitudini, moduri de relationare
-Notam felul in care fiecare copil isi cunoaste si isi poate exprima emotiile, cum le gestioneaza
-Notam observatii cu privire la eventualele conflicte pe care copilul le are in viata reala si cum a procedat pentru a le rezolva. De asemenea – care sunt relatiile pe care se bazeaza, cand se simte in siguranta, iubit, protejat.
– Cu fiecare joc in parte notam progresul sau lipsa lui, ne punem foarte serios problema solutiilor pe termen mediu si lung.
Toate acestea se intampla intr-un cadru ca de ”terapie de grup”, in care majoritare sunt tehnicile de joc si joaca, apeland la mintea rationala a copiilor conform cu varsta lor.
Consilierea parintilor, desi limitata, este de asemenea oferita la cerere – ce este nevoie sa facem noi, ca parinti, in continuare, ce sa urmarim in evolutia copilului?
Nu avem solutii minune, nici nu oferim sfaturi daca nu sunt cerute – avem insa chef de joc si joaca, avem experienta in lucrul cu copiii si mult drag de oameni.
DESFĂȘURARE:
Zilnic, în perioada 10 – 13 aprilie, de la 9:30 la 14:30.
Atelierele au loc în Iași, zona Tătărași.
Cost de participare: 500 RON/ copil.
Înscrierea este validată în momentul achitării unui avans de 200 RON în contul:
CRUT ELENA IULIANA CIP – RO57BTRLRONCRT0294452801
Diferența de 300 RON se achită la prima întâlnire.
Detalii și înscrieri:
Diana Dodiță
0743144517, elenadianaded@yahoo.com
Iulia Cruț
0744234862, iuliacrut@yahoo.com
Atelierele sunt susținute de Diana Dodiță, psiholog clinician, în colaborare cu Iulia Cruț, psihoterapeut.