In cazul separarii sau al divortului parintilor, copilul, in marea majoritate a cazurilor, este afectat negativ de acest eveniment major de viata. Unele dintre comportamentele si manifestarile pe care le-am putea observa la acesta si care necesita o atentie speciala din partea noastra, ca parinti sau specialisti, sunt:
- Contact rar, ocazional sau lipsa contactului cu una dintre figurile parentale din cauza separarii sau a divortului;
- Reactii emotionale intense, precum plansul, imploratul sau izbucnirile de furie, in legatura cu separarea de figura parentala si/sau atunci cand copilul trebuie sa se mute de la un parinte la altul;
- Frici si ingrijorari persistente cu privire la a fi abandonat sau separat de unul dintre parinti;
- Emotii puternice de tristete, pierdere sau doliu combinate cu o stima de sine scazuta, lipsa de incredere, retragere sociala si lipsa de interes pentru activitatile care in mod obisnuit ii produceau placere;
- Vinovatie acompaniata de credinte irationale cu privire la faptul ca un anumit mod de comportament al sau ar fi dus la separarea parintilor sau/si la esecul de a preveni divortul din a avea loc;
- Cresterea frecventei si a severitatii comportamentelor opozitionale sau agresive, de la debutul problemelor maritale ale parintilor, a separarii sau divortului acestora;
- Scaderea semnificativa a performantei scolare si lipsa interesului sau a motivatiei pentru activitatile legate de scoala;
- Aparitia unor comportamente regresive precum suptul degetelor, limbajul de bebelus, leganatul, urinarea in pat;
- Pseudomaturitate manifestata prin negarea sau suprimarea emotiilor dureroase cauzate de divortul parintilor si asumarea rolului parental sau a responsabilitatilor parentale;
- Numeroase acuze psihosomatice ca raspuns la anticiparea separarii, stresului sau frustrarii;
- Lipsa contactului cu reteaua de suport social din cauza mutarii sau a distantei.
Principalele obiective pe termen lung in cadrul procesului terapeutic al unui copil ce trece prin suferinta separarii sau a divortului parintilor sunt:
- Acceptarea separarii sau a divortului parintilor insotita de intelegerea si controlarea emotiilor si comportamentelor;
- Atenuarea furiei, tristetii si a fricii de abandon si dezvoltarea unor relatii sigure si iubitoare cu parintii;
- Eliminarea vinovatiei si a afirmatiilor ce reflecta auto-invinovatirea;
- Parintii sa stabileasca si mentina granite adecvate in relatia parinte-copil in ceea ce priveste disciplina si stabilirea responsabilitatilor;
- Parintii sa demonstreze, in mod consistent, respect reciproc, mai ales in fata copilului/copiilor.
Pentru a incuraja identificarea si exprimarea emotiilor, putem utiliza tehnica „coloreaza-ti viata” (O’Conor), care presupune a ii cere copilului sa potriveasca diferite culori cu variatele emotii resimtite de el, iar mai apoi sa coloreze o intreaga pagina in culorile care reflecta emotiile sale cu privire la separarea sau divortul parintilor sai.
Am putea de asemenea sa il rugam pe copil sa deseneze figuri ce exprima diverse emotii si mai apoi sa il rugam sa ne impartaseasca experiente din viata sa cand le-a trait. Utilizarea tehnicii „scaunului gol” il poate ajuta pe copil sa isi exprime emotiile ambivalente pe care le are fata de parintii sai si fata de schimbarile traite ca urmare a separarii/divortului.
Terapia de familie ajuta prin oferirea oportunitatii copilului/copiilor de a isi exprima emotiile cu privire la separare/divort in prezenta parintilor. Este de asemenea important ca parintii sa incurajeze copilul/copiii sa isi exprime emotiile cu privire la separare/divort.
Un alt aspect asupra careia trebuie sa lucram impreuna cu copilul este cel cu privire la vinovatia resimtita, fiind esential sa il ajutam sa recunoasca si sa inteleaga faptul ca el nu are puterea sau controlul asupra cauzarii separarii/divortului parintilor, dar nici asupra reunirii acestora. Trebuie sa gasim, impreuna cu copilul, modalitati adecvate si personalizate prin care acesta sa aiba ocazia de a isi manifesta furia.
Nu in ultimul rand, realizarea unei liste cu persoane de suport in care copilul poate avea incredere, de la care poate primi ajutor, pe care se poate baza, in afara familiei sale, este utila, mai ales dupa incheierea procesului terapeutic.
Sursa: The Child Psychotherapy Treatment Planner – Arthur E. Jongsma Jr.
Traducere: Diana Dodiță