Exista o lege stranie a psihologiei care ne indica faptul ca, aproape intotdeauna, copiii mici care sunt tratati rau de catre parintii lor, se invinovatesc pe ei insisi si nu pe parintii lor, pentru propria suferinta. Se urasc pe ei insisi mai degraba decat sa ii urasca pe cei care le-au gresit.
Copiii mici observa si simt imediat atunci cand nu sunt iubiti atat de mult pe cat ar trebui sau ar avea nevoie. Ei nu inteleg motivele pentru supararea lor si pentru sentimentul de greutate sufleteasca, dar simt toata durerea. Ei au nevoie de o explicatie pentru aceasta situatie, asa ca adesea se opresc la cea mai usoara si intuitiva explicatie posibila: aceea ca ei au facut ceva gresit.
– De ce este mama atat de agitata?
– Din cauza ca eu am facut ceva gresit.
– De ce este tata atat de distant?
– Din cauza ca eu am facut ceva gresit.
– De ce nu sunt tratat cu blandete?
– Din cauza ca eu am facut ceva gresit.
– De ce o prefera pe sora mea mai mica?
– Din cauza ca eu am facut ceva gresit.
Dupa mai multe astfel de situatii si experiente, intreaga lor fiinta este orientata spre vinovatie: ei sunt – in nenumarate feluri – in mod fundamental “rai”.
Astfel, atunci cand acestia ajung la varsta adulta, este nevoie doar de o “scanteie” pentru ca acestia sa simta ca au facut sau au spus ceva gresit, ceva ingrozitor. Greseala specifica pe care ei considera ca au comis-o depinde de evenimentele care au loc in prezent in vietile lor si de dispozitia celorlalti din mediul inconjurator.
Se tem ca si-au suparat partenerul, si-au ranit prietenii sau si-au ofensat angajatii. De fiecare data cand isi fac un nou prieten, unul dintre primele ganduri pe care le au este acela ca in curand, aceasta noua persoana, va realiza faptul ca ea/el este un om rau si astfel il/o va parasi. Ceea ce face ca vinovatia sa fie atat de dificil de eliminat este faptul ca ei nu reusesc sa identifice originea acestei vinovatii.
O stare difuza pluteste asupra lor, stare al carei simplu titlu ar putea fi: “Am facut ceva gresit…”. Aceasta dispozitie apare cel mai adesea atunci cand se simt singuri, vinovatia inflorind in contextul izolarii (asa cum este cel mai probabil ca iubirea sa o alunge).
Singura modalitate de a ne vindeca de aceasta vinovatie este sa ii identificam si intelegem originile, mai exact, sa realizam faptul ca nu suntem persoane fundamental rele, ci mai degraba am fost considerate astfel fara o justificare reala. Avem nevoie cel putin sa inlocuim auto-flagelarea cu furia (exprimata sanatos, nedistructiv).
Sursa: https://www.theschooloflife.com/article/its-not-your-fault/
Traducere: Diana Dodita