Motivatia implica un sistem complex al creierului. Strategiile conventionale, precum intaririle
pozitive sau pedeapsa pot functiona uneori, dar doar temporar. Adesea aceste strategii au
consecinte negative care rezulta in si mai putina motivatie.
Motivatia si creierul
Motivatia este asociata cu neurotransmitatorul numit dopamina. Nivelurile dopaminei pot fi
mai ridicate atunci cand intalnim situatii recompensatoare, precum a castiga intr-un joc video
sau a fi laudat de catre cineva. In contrast, nivelurile scazute de dopamina sunt asociate cu o
lipsa a motivatiei si cu plictiseala. Un nivel optim de dopamina poate duce la o motivatie
ridicata, fiind cheia motivatiei adolescentilor.
In timpul adolescentei, este foarte usor ca aceste niveluri ale dopaminei sa scada, astfel ca
inainte de a incerca sa le amplificam, e nevoie sa le prevenim din a scadea.
Stresul si creierul adolescentului
Stresul este inamicul dopaminei. Chiar si stresul cronic slab sau moderat poate cauza un nivel
atat de scazut al dopaminei incat adolescentii nu isi doresc sa faca nimic. In timp ce creierele
copiilor se dezvolta mai mult in perioada pubertatii si a adolescentei, neuroplasticitatea
ridicata ii face vulnerabili, creierul lor fiind mai sensibil la stres.
Stresul cronic, numit de asemenea si stres toxic, nu este bun la nicio varsta, dar este in mod
particular daunator la varsta adolescentei, deoarece poate produce schimbari permanente in
dezvoltarea creierului adolescentilor. In cazuri extreme, stresul toxic poate duce la disfunctii
ale invatarii, memoriei si concentrarii.
Stresul toxic in timpul acestei perioade poate contribui de asemenea si la probleme de sanatate
mintala, precum anxietatea, depresia, schizofrenia si abuzul de droguri.
Adolescentii nu numai ca sunt mai susceptibili la stres, dar sunt si mai reactivi din punct de
vedere emotional.
Astfel, adolescentii isi pot pierde cu usurinta motivatia de a studia si se vor comporta adesea
intr-o maniera exagerata atunci cand li se aminteste sa isi indeplineasca sarcinile scolare.
Motivatia si reglarea lor emotionala in aceasta perioade sunt fragile.
Cum sa ii motivam pe adolescenti sa invete?
1. Elimina stresul
Stresul nu numai ca nu poate motiva, dar poate avea chiar un impact negativ asupra
dezvoltarii creierului adolescentului. Cel mai bun lucru pe care il pot face parintii pentru a isi
motiva adolescentii sa invete este sa elimine, pe cat posibil, stresul din vietile acestora.
Din nefericire, parintii sunt adesea cea mai intalnita sursa de stres pentru adolescent. I-ai
amintit deja copilului ce are de facut, mai multe reamintiri creeaza un stres inutil pentru
acesta.
Stresorii pe care parintii ii pot elimina din vietile copiilor lor sunt:
– cicaleala constanta cu privire la sarcinile scolare;
– reamintirile cu privire la facultate;
– pedepsele pentru notele proaste sau pentru temele nefacute .
2. Reconstruirea relatiei
Relatiile cu ceilalti sunt cele mai puternice surse de motivatie. Sentimentul de a apartine si de
a fi conectat cu cineva caruia ii pasa de tine este cel mai important. Adolescentii nemotivati au
adesea relatii distante cu parintii lor. Motiveaza-i prin repararea relatiei si prin devenirea unei
surse de putere in viata adolescentului si nu a unei surse de stres.
Gandeste-te la relatia dintre tine si copilul tau ca la cea dintre tine si oricine altcineva
important pentru tine. Daca iti este mereu ordonat ce sa faci, nu esti respectat, nu ai niciodata
dreptate, in timp ce celalalt stie intotdeauna ce este mai bine, ai vrea sa te afli in aceasta
relatie?
Cel mai probabil, raspunsul este nu.
O relatie parinte-copil puternica este construita pe incredere si respect.
Ne crestem copiii pentru ca ei sa devina adulti. Vorbeste cu ei ca si cum ai discuta cu adultii si
discutati despre lucrurile in privinta carora nu sunteti de acord.
A avea o relatie apropiata, calda si de acceptare cu parintii este cel mai puternic predictor al
succesului in viitor. Aceasta ii ofera adolescentului o fundatie pentru viitoarele sale realizari.
3. Ofera-i suport, autonomie si ajuta-l sa internalizeze valoarea invatatului
Conform teoriei auto-determinarii, dezvoltata de psihologii Deci si Ryan la Universitatea
Rochester, adolescentii care percep ca au control asupra activitatilor lor sunt mai motivati.
Copiii, in special adolescentii, nu pot fi motivati atunci cand se simt controlati sau presati sa
studieze. Ei au nevoie de dorinta de a studia din proprie initiativa pentru a fi motivati sa faca
asta.
Atunci cand adolescentii sunt lasati sa fie autonomi si sa decida in ce activitati sa se angajeze,
ei vor fi motivati sa faca lucrurile pe care le considera valoroase.
Cheia este de a ii ajuta sa internalizeze motivele pentru a studia. Copiii si in special
adolescentii internalizeaza valorile celor de care se simt cel mai conectati.
“Trebuie sa studiez, altfel voi fi pedepsit.”
“Trebuie sa studiez, deoarece invatatul este important pentru mama mea si astfel este
important si pentru mine.”
Care motiv este mai convingator?
Oferirea controlului sanatos asupra situatiei inseamna de asemenea faptul ca adolescentul
devine responsabil pentru lucrurile pentru care ar trebui sa fie responsabil. Sarcinile scolare
trebuie sa fie sarcina adolescentului si nu a parintelui.
Autonomia este cel mai important factor motivator. Cercetarile stiintifice arata faptul ca fara
perceperea controlului, adolescentul nu va fi motivat sa studieze, chiar daca toate celelalte
lucruri din aceasta lista sunt prezente.
4. Ofera-i autonomie cu adevarat
Una dintre cele mai intalnite plangeri cu privire la oferirea autonomiei este aceea a parintilor
care se panicheaza atunci cand trebuie sa ii lase pe adolescenti sa fie autonomi.
Atunci cand adolescentii care nu au avut parte de autonomie primesc libertatea de a se
descurca singuri, unii dintre acestia pot profita de situatie si aleg sa nu mai indeplineasca nicio
activitate. Adolescentii care nu valorizeaza educatia la fel de mult ca parintii lor adesea
reflecta lipsa unei legaturi stranse cu parintii lor.
Atunci cand acest lucru se intampla, relatia poate fi afectata si mai tare daca parintii declara
imediat: “Nu functioneaza.” si preiau ei controlul, eliminand autonomia copilului.
Autonomia adevarata este oferita atunci cand copilul are ocazia sa experimenteze consecintele
natural ale actiunilor lor (sau a lipsei acestora).
Daca adolescentul dumneavoastra face asta, petreceti mai mult timp conectandu-va si intarind
relatia dumneavoastra, mai degraba decat sa ii cicaliti cu privire la teme.
5. Ajutat-i sa fie competenti
Teoria auto-determinarii sugereaza de asemenea faptul ca a percepe ca suntem competenti ne
poate creste motivatia. Competenta se poate dezvolta atunci cand copilul rezolva o sarcina
suficient de usoara incat sa poata fi realizata, dar suficient de dificila incat acesta sa fie
provocat de aceasta.
A ii ajuta pe adolescenti sa devina competenti in rezolvarea sarcinilor scolare le poate creste si
stima de sine pe langa competenta.
Daca un subiect este prea dificil, va fi greu ca adolescentul sa se simta motivat pentru a face
ceva la care nu este tocmai priceput. Daca adolescentul are dificultati cu sarcinile scolare
deoarece nu se pricepe la acestea, luati in considerare ajutorul suplimentar oferit de profesori.
Daca materia este prea usoara pentru acesta, cautati cursuri sau materiale suplimentare.
Indiferent de situatie, implicati-i in luarea deciziei astfel incat sa simta ca au control asupra
studiului lor.
6. Incurajati activitatile generatoare de dopamina
O modalitate prin care adolescentii isi pot creste nivelurile de dopamina este de a realiza
exercitii fizice. Activitatile fizice ajuta la eliberarea regulata de dopamina in creier.
Mai mult, activitatea fizica poate imbunatati dispozitia si sanatatea mintala a adolescentului.
De asemenea, imbunatateste functionarea cognitiva si plasticitatea cerebrala. A avea o
dispozitie mai buna permite construirea unei relatii cu o mai mare usurinta, iar o functionare
cognitiva mai bune faciliteaza competenta adolescentului. Incurajati adolescentul sa realizeze
zilnic activitati fizice pentru a isi imbunatati sanatatea si motivatia de a invata.
Sursa: https://www.parentingforbrain.com/how-to-motivate-teenager-to-study/
Traducere: Diana Dodiță