”Robert a fost copilul unic al unor părinți care l-au protejat mult. Nu a avut probleme la școală, a învățat asiduu pentru licență și a pășit cu mare elan în viața profesională. A evoluat rapid profesional, într-o comapnie mare, și datorită faptului că a găsit aici un șef foarte patern, care l-a susținut și încurajat, așa cum o făcuseră și părinții lui. Nici pe la 30 și ceva de ani Robert nu era interesat să aibă o relație serioasă  cu o femeie. Îi avea pe părinții lui și asta îi era suficient.

La un moment dat, situația s-a precipitat. Tatăl i-a murit pe neașteptate, iar Robert a intrat într-o criză psihică gravă. S-a internat într-un spital psihiatric și a început să ia medicamente psihotrope. Când patronul său a aflat, iar fostul său șef a ieșit la pensie, Robert a fost concediat. După dispariția tatălui, el și-a pierdut astfel și cel de-al doilea sprijin simbolic, ceea ce a făcut săă-i fugă pământul de sub picioare.

Pe acestă cale dureroasă, Robert a trebuit să recunoască, într-un final, în psihoterapie, că părinții lui au încercat să creeze împreună cu el o familie ideală, în care ei să își uite propriul trecut. Ambii părinți fuseseră traumatizați și implicați în traumele părinților lor. Tatăl luptase în al Doilea Război Mondial în prima linie, iar bnica din partea mamei dăduse în adopție doi copii. Pentru că părinții au vrut să-l protejeze de experiențele negative pe care le trăiseră ei în copilărie și în tinerețe, Robert nu a avut șansa de a se maturiza afectiv”

Fragment din ”Simbioză și autonomie. Traumă și iubire dincolo de coplicațiile simbiotice”, Franz Ruppertt

*Pe de o parte copiilor le facem un bine dacă îi expunem și unor experiențe mai stresante, susținându-i strict cât să observe că le pot depăși singuri – le creștem în acest fel șansa de a se adapta mai târziu la o lume în care se vor întâlni și cu momente mai grele.

*Pe de altă parte, și probabil aceasta este esența poveștii redate de Franz Ruppertt, când părinții se supun psihoterapiei, copilul ajunge să beneficieze de terapia părinților prin faptul că nu vor mai fi încărcați cu tot bagajul psiho-emoțional al acestora. Traumele trecute ale părinților se transmit copiilor subtil, părinții având un ”pachet” de comportamente și reacții determinate de tot trecutul mai mult sau mai puțin traumatic.

Ce mai poți face pentru copilul tău? Află și din cartea ”Trei săptămâni cu trei copii. Parenting, educația pe bază de rețete universale?”

https://www.libris.ro/trei-saptamani-cu-trei-copii-iulia-crut-EMA978-606-94360-7-3–p1254013.html