Ne străduim să ne educăm copiii cât mai bine și chiar avem în aceste timpuri multe modalități de informare. Recompensa și pedeapsa – probabil și pentru că prea au fost folosite în timpuri nu de mult apuse – au devenit un fel de ”bau- bau” al educației copiilor.

Și ce te faci când copilul chiar are nevoie de o motivație suplimentară?

Și ce te faci când e nevoie să-l înveți despre asumarea consecințelor?

Și ce te faci când tu, părintele, chiar nu mai știi ce să faci?

Eu zic că un pic din toate și nimic din ce-i prea mult nu strică. Tu ce spui?

Las aici un fragment din ”Trei săptămâni cu trei copii”, să vedem cum s-a descurcat practic și Mița cu recompensa 🙂

Cartea poate fi comandată aici:

https://www.libris.ro/trei-saptamani-cu-trei-copii-iulia-crut-EMA978-606-94360-7-3–p1254013.html

 

”Oricât ai încerca să amâni, să duci cu zăhărelul un copil, vine și clipa în care nu-l mai poți păcăli. Și, după ce l-ai convins să aștepte, să fie extraodinar de cuminte, după ce l-ai momit cu „premiul“ care urmează să vină dacă… și dacă… trebuie totuși să înfrunți ziua de care te temi cel mai mult: ziua în care mergem la waterpark. Sigur că nu-i frumos să ademenești copilul cu recompense, dar ce să-i faci?! Chiar mai funcționează uneori și asta. Dar să știți ceva: copiii se vor plictisi, mai rău ca un bărbat care aude în fiecare zi că nevasta acrită îl amenință cu divorțul, dacă facem abuz de „zăhărel“ sub formă de promisiuni și amenințări. Așa că Mița, din când în când, dacă zenul nu-i mai era la îndemână, când băieții se certau sau dădeau dovadă de nesupunere din cale-afară, arunca bomba:
– Dacă nu vă potoliți, nu „pupați“ waterpark!
Era un fel de strategie în fiecare an și treaba asta cu alegerea zilei în care se mergea la waterpark.
NU se agreează în nici un caz ca acea zi să fie printre primele zile de concediu din două motive:
– Cu ce să-i mai momești și să-i ameninți după ce deja i-ai dus acolo? Ai putea încerca diverse alte tertipuri, dar, încearcă orice, waterpark-ul rămâne cea mai puternică unealtă. Știu, nu-i frumos. Dar e frumos ca Mița și Lori să se dea în așa multe momente de ceasul morții doar-doar n-ar mai fi nevoie să folosească atât de multă răbdare, cuvinte, înțelepciune? Păi de unde?
– E nevoie pentru majoritatea adulților de o pregătire specială pentru acel moment, ziua de waterpark.

Pare distractiv la prima vedere și așa și este, când ai maxim 15 ani, energie de alergat după două tornade în același timp, nervi de fier pentru a nu face câte un atac de panică la fiecare rostogoleală de pe fiecare din cele prea multe topogane și corzi vocale puternice, antrenate, ca să strigi după doi băieți.
Mița fusese într-un an cu ei, cu ceva pregătire anterioară. Știa ce înseamnă locul acela din anul când fusese împreună cu Ionuț și cu băieții. Dar atunci erau doi adulți și doi copii. Și, pe cuvânt, unu la unu nu e un raport corect în astfel de situații, darămite unu la doi!”