Închideți ochii preț de o clipă și încercați să rememorați poate momentul în care vă îndreptați către un nou job. Ce simțeați? Care erau întrebările nerostite care vi se învârteau în cap? Care erau sentimentele dvs cu privire la noii colegi și la noul șef? Cum v-ați pregătit? Deși aveați cât de cât o idee despre ceea ce presupunea activitatea dvs la noul loc de muncă erau totuși și emoții, unele dintre ele conștientizate, altele nu.

În definitiv, acest nou început a fost o SCHIMBARE.

Se spune că, deși schimbarea unei situații poate aduce îmbunătățirea semnificativă a vieții unui individ, acesta, într-o primă etapă, o refuză. Fie și doar pentru o clipă, fie și inconștient. Acest fapt se explică prin TEAMA DE CEEA CE NU CUNOAȘTEM.

Dacă am continua micul nostru joc și v-ați imagina în continuare că la noul loc de muncă ați descoperit mult mai multe situații noi, până atunci necunoscute dvs, sau chiar mai mult, că unele aspecte erau diferite de ceea ce vă așteptați, diferite de ceea ce vi se prezentase înainte de angajare, cât timp a durat până la acomodarea dvs la noul loc de muncă? Și mai ales, cu ce preț? Vă puteți aminti cum v-ați comportat într-o astfel de situație? Care a fost nivelul de stres resimțit?

Dar cea mai importantă întrebare ar fi

*CE ANUME V-A AJUTAT?

Avem acum un reper în ceea ce privește trăirile, emoțiile și sentimentele copilului care începe școala sau grădinița. Nu este însă un reper exact, pentru că noi oamenii suntem diferiți, dar și pentru că, în jocul la care vă invitam mai devreme, personajele erau adulți, oameni care trecuseră deja printr-o sumă de experiențe din care au și învățat. Dacă dăm la o parte această experiență de adult ne mai apropiem puțin de dimensiunea situației, așa cum este ea percepută de un copil.

Plecând de la aceste premise, pregătirea copilului pentru acest început are ca temă centrală SCHIMBAREA.

Fie că începe grădinița sau școala, copilul schimbă un loc în care își petrece o parte din zi, se schimbă persoana/persoanele care sunt în jurul său în acest timp, se schimbă activitățile la care ia parte, apar responsabilități noi.

Pentru un copil care a alergat toată vara, este o schimbare majoră și totodată o responsabilitate greu de manageriat, simplul fapt de a sta în bancă 4 ore.

O noutate puternic resimțită poate fi evaluarea. Nu doar acea evaluare oficială reprezentată în sistemul de învățământ de buline/calificative dar și cea neoficială, a cadrului didactic dar și aceea între colegi. Competiția incorect gestionată poate naște frustrare și suferință, urmate de refuzul de a merge la grădiniță/școală, de comportamente indezirabile.

*CE FACEM?

Povestiți copilului, într-un limbaj pe care acesta să-l înțeleagă, care sunt schimbările prin care va trece și mai ales de ce. Prin prezentarea motivului pentru care au loc aceste schimbări, în funcție de personalitatea fiecărui copil în parte, urmăriți declanșarea motivației intrinseci, acele lucruri care îi fac lui plăcere, fie ca activitate în sine, fie ca rezultat. Spre exemplu, aș povesti unui copil căruia îi place să deseneze că la școală va avea posibilitatea să învețe să facă acest lucru și mai bine, și altfel-firește, doar dacă aș ști că acest lucru realmente se va întâmpla.

Explicați regulile noi. Nu vreți să treceți prin situația în care, neînțelegând o regulă expusă pentru 20-30 de copii o dată, copilul dvs să suporte consecințe care ar fi putut fi evitate.

Vorbiți-i copilului despre emoții, despre normalitatea lor. Și mai ales, încurajați-l să le exprime.Copiii fac asta diferit, nu toți povestesc în cuvinte-găsiți așadar modalitatea care se potrivește copilului dvs de a exprima ceea ce simte. Jocul în doi de-a școala sau de-a grădinița vă poate spune multe!

Obișnuiți copilul să se evalueze singur în comparație cu el însuși.Dacă va urmări evoluția sa pe diverse planuri – astăzi desenez mai bine ca ieri, astăzi am răspuns corect la mai multe întrebări ale doamnei învățătoare ca ieri- se va simți încurajat să depună efort în mai multe situații ce pot fi descurajante când copilul se compară, sau este comparat, cu alții. Este firesc ca oricând să se găsească cineva care să fie mai bun la matematică, mai bun la desen, mai bun la geografie, mai bogat, mai frumos, mai, mai…Dar fiind atenți la ceilalți pierdem din vedere propria evoluție și nu obținem decât frustrare în final. Sigur, atunci când este cazul, se pot evidenția motivele și modalitățile prin care alții au rezultate mai bune.

Evitați să îi spuneți copilului cum ar trebui să se simtă.Sintagme ca “Nu ai de ce să te temi, nu ar trebui să plângi, trebuie să fii curajos” nu doar că blochează exprimarea emoțiilor dar îi creează copilului sentimentul că ceva nu este în regulă cu el de vreme ce el simte ceea ce adultul spune că nu ar trebui să simtă. Ironiile sau ridiculizarea sunt la fel de descurajante și neindicate.

În nici un caz școala nu ar trebui prezentată ca un fel de bau-bau. “Las’ că vezi tu la școală”, “S-a terminat cu distracția” nu atrag pe nimeni.

Majoritatea copiilor vor să crească mai repede, iar începutul grădiniței/școlii este un pas către maturizare. Responsabilitățile noi sunt mai ușor acceptate prin prisma maturizării, cu atât mai bine dacă sunt și explicate. De ce trebuie să fac teme, de ce trebuie să stau în bancă?,etc

Copiii învață și ei după un model, iar părinții sunt cele mai apropiate și constante modele. Vor fi de ajutor propriile experiențe legate de situații în care ați trecut prin schimbări, prin noi începuturi fie și numai prin crearea unui cadru de încredere sporită atunci când află că nu numai că ați avut temeri și emoții dar le împărtășiți și lor. Însă învățarea se produce mai ales prin observarea comportamentului dvs și acesta va fi mult mai curând reprodus decât ceea ce transmiteți prin cuvinte. Nici aici nu e valabilă zicala “Fă ce zice popa nu ce face popa”. Copilul va învăța să se comporte în situații de stres așa cum observă că faceți și dvs în astfel de situații.

Cu siguranță acest nou început este important, dar a-i conferi o importanță prea mare, a face mare caz de faptul că începe grădinița/școala, acest fapt poate induce în sine stresul.

Știați că nu există doar noțiunea de stres ci și aceea de distres? Distres este denumită acea sumă de emoții care ne mobilizează, care ne impinge să acționăm, sau stresul benefic.

Cu toate pregătirile, cel mai des atunci când copilul intră prima dată în colectivitate, apar și probleme. De la plânsete care sfâșie inima părinților, copii agățați cu disperare de părinți, la refuzul alimentelor sau lipsa somnului chiar și acasă.

Cooperarea cu educatorul/învățătorul este foarte importantă și în acest sens este de dorit a se urmări împreună reacțiile emoționale ale copilului în diverse situații.

*De ce plâng copiii?

Întotdeauna transmit resimțirea unui discomfort: frică, panică, tristețe, lipsa atenției părinților și a recompenselor primite în mediul familial,chiar gelozie în situația în care un frate mai mic rămâne acasă cu unul dintre părinți.

*Au nevoie și părinții de o pregătire?

Ați pregătit din toate punctele de vedere copilul, v-ați asigurat că mediul în care acesta va merge este unul potrivit. Dar tu, mami? Dar tu, tati? Sunteți pregătiți?

Vă veți îngrijora? Sigur că da. Iar acest lucru, în doze mici,face parte din noi, ca părinți.

Însă atunci când îngrijorările părinților sunt permanente, când nu puteți sta la serviciu fără să sunați din oră în oră la grădiniță, când vă speriați dacă sună telefonul și vă temeți că s-a întâmplat ceva copilului, ei bine, asta simte și copilul dvs. Simte și reacționează. Așadar, dacă el plânge și nu se poate despărți de dvs., dacă refuză să se joace mai mult timp, dacă nu vrea să participe la activitățile propuse cu nimeni în noul mediu, priviți un timp și către dvs.

De multe ori, problemele de adaptare ale copiilor sunt de fapt reacții la comportamentele și „gândurile negre” ale părinților.

Grijile excesive ale părinților, acele gânduri preponderent negative care încep de obicei cu “ dacă se lovește, dacă nu se simte bine, dacă face febră și nu observă nimeni, dacă, dacă…” – grijile nu se văd, nu le aud ceilalți. Însă se simt. Și copilul dvs le va simți primul și cu cea mai mare intensitate având în vedere că lui îi sunt adresate.

Se știe că noi, oamenii, înțelegem, “citim”,mai ușor limbajul paraverbal și nonverbal. Copiii vor înțelege și ei mai multe din gesturi, ton, priviri.

Mai devreme sau mai târziu, copilul va trebui să se despartă de dvs. pentru un timp scurt, apoi din ce în ce mai lung. Nici nu veți putea și nici nu i-ați face un bine dacă ați sta permanent cu el. Știți deja că el are nevoie să învețe să se descurce și fără dvs., să cunoască alți copii, alte medii. Și o va face… dacă îi veți permite. Grijile excesive sunt legături care îl vor ține ca legat de dvs., acestea se simt și produc reacții. La fel cum, dacă vă gândiți la cineva și acea persoană vă telefonează, la fel, copilul dvs. simte energia negativă a temerilor pe care le aveți.

Optimismul, încrederea, se transmit și ele. Alegeți dvs. ce doriți să transmiteți copilului fiind atenți la ceea ce gândiți, cum reacționați și cum vă comportați.

*Despre pregătirile de care au nevoie și copiii și părinții la intrarea în colectivitate am povestit împreună cu dna Claudia Danaila la TVR Iași, în emisiunea Tableta de sănătate. Emisiunea poate fi vizionată aici:
http://media.tvriasi.ro/index.php/video/818/tableta-de-s%C4%83n%C4%83tate-25-octombrie-2016/