Vine un timp când aproape orice copil spune că și-ar dori un frate sau o soră, în funcție de vârsta lui conștientizând mai mult sau mai puțin că acesta va fi ceva mai mult decât un partener de joacă, cel puțin la început.

Iar când dorința i se împlinește, reacțiile lor sunt diferite și totodată schimbătoare.

Uimiți, încearcă să ia în brațe noua ”păpușă” și poate nu înțelege de ce nu poate fi ”manevrată” oricum. Își dorește să împartă jocurile și jucăriile cu fratele sau sora dar acesta nu este tocmai tovarășul pe care și-l imaginau. Mai mult, acaparând mult din timpul părinților, observând cum noua ființă din casă are parte de atenția unui bibelou fragil, decepția nu e departe. Frățiorul nu numai că nu se joacă încă dar pare să și răpească din ceea ce trebuia să fie doar dragostea pentru sine, atenția totală a părinților.

De multe ori, copii care abia așteptau să-și vadă fratele sau sora refuză brusc să mai meargă la grădiniță, parcă geloși pe timpul pe care mama îl acordă noului născut. În alte situații, atrage atenția părinților prin ”boacăne” pe care altădată nu le-ar fi făcut, izbind o jucărie, țipând din nimic sau poate, în colectivitate, devine agresiv. Fratele cel mare poate simți, cu toată pregătirea înaintea apariției noului membru al familiei, că nu mai este centrul universului pentru părinții săi.

Când este implicat în cât mai multe activități împreună cu noul născut, activități pe care le poate înțelege și îndeplini, în funcție de vârstă, copilul cel mare se poate simți util de folos părinților. Este important însă ca responsabilizarea sa să fie făcută conform vârstei pentru ca ceea ce ar trebui să fie o activitate plăcută edsfășurată împreună, un început de responsabilizare chiar, să nu devină presiune. Frații mai mari care, din lipsa de timp a părinților, ajung să fie nevoiți să sacrifice din timpul propriu de joacă pentru a-l supraveghea pe junior, resimt acest fapt ca pe o nedreptate ce li se face, ca pe o povară de care își doresc să scape.

Util pentru fratele cel mare și dezvoltarea lui armonioasă este un timp dedicat doar lui, ca înainte de apariția juniorului în familie, fie că este vorba de 1 oră pe care tatăl o petrece doar cu el jucând jocul preferat, fie că mama îl duce doar pe el la plimbare.

Mai devreme sau mai târziu, competiția între frați apare oricum, cei doi(trei, patru..) având un obiectiv tacit din a atrage atenția și dragostea părinților asupra lor. Între răsfăț și neglijare, părinții sunt cei care au de făcut față provocării de a transmite copiilor că dragostea, împărțită, se poate înmulți.