Începutul de zi contează pentru că poate imprima o stare pentru câteva ore bune, pentru întreaga zi.
Apare provocarea încadrării în timp astfel încât toată lumea să ajungă la școală, la grădiniță, la serviciu și, de dorit, în stare de ”funcționare”, fără stres.

În multe cazuri însă activitățile matinale pot fi mai greu de manageriat și din acest motiv, nici bine nu începe ziua, că ne pomenim într-o stare nepotrivită, nervoși, poate chiar ajungem să ridicăm tonul. Și e suficient ca unul dintre membrii familiei să treacă într-o astfel de stare că, la fel ca o epidemie, starea se transmite tuturor. Normal că nu ne dorim asta ci dimpotrivă, visăm la dimineți în tihnă, la un start vesel și optimist în fiecare zi.

Copiii sunt foarte diferiți între ei, la fel și mediile famiilale. Însă, sunt câteva caracteristici comune care ar putea, o dată identificate, să ajute la armonizarea relațiilor de fapt, și de aici pot duce la o atmosferă benefică.

Formulez câteva posibile întrebări care ar putea ajuta în acest proces.

*Bioritmul dvs. sau al copilului dvs este unul carefavorizează trezirea la o oră matinală ( de exemplu 6,45) fără probleme?

Dacă bioritmul copilului este unul care face grea trezirea la astfel de ore poate că ar fi potrivit să regândiți și să negociați împreună cu el ora de culcare. Un copil are nevoie de mai multe ore de somn decât un adult, iar trecerea către o oră potrivită de culcare se poate face mai ușor atunci când se pace progresiv, mergând la culcare în fiecare seară cu încă 5 minute mai devreme. Dacă vom dori să schimbăm brusc ora, de la 22 la 21 de exemplu, e foarte posibil să transformăm acest lucru într-un ”chin”, pe de o parte pentru copilul care nu îi este încă somn( sau așa spune), pe de altă parte pentru părintele care ar putea…obosi încercând să forțeze schimbarea.

*Care este atitudinea noastră, a părinților, la trezire?
Mergem prin casă semiadormiți, bodogănind despre ”tristețea” că urmează încă o nouă zi, iar o zi la serviciu?

Atenție la atitudine, copiii noștri copie comportamente și atitudini mai ușor decât ceea ce vream să le transmitem prin cuvinte! Așadar, pentru că sunt și zile când noi înșine poate am vrea să dormim mai mult, pentru că sunt și zile când poate ne trezim ”fără chef”, este întotdeauna o idee bună să ne trezim totuși cu ceva timp Înaintea copilului. Acest timp poate fi folosit în favoarea tuturor, practicând exerciții de înviorare, meditație, respirație conștientă sau orice altă metodă am observat că ne tonifică psihic pe fiecare. Abia apoi, revigorați complet, în momentul în care trezim și copilul, îi vom transmite o stare benefică.

*Ne acordăm timp și dimineața, nouă și copilului, pentru câteva momente de ”drăgăleală și iubire”?

Haideți să ne punem câteva clipe în locul copilului! Cui nu i-ar place ca la trezire să petreacă cu părinții, sau măcar cu unul dintre aceștia, câteva clipe în care să se îmbrățișeze, să i se spună că este iubit și apreciat? Cum ai începe ziua și tu, adultule părinte, dacă ai începe ziua așa, dacă ai da și ai primi iubire de la prima oră? Invers, dacă cineva ne-ar trezi și imediat ne-ar impune un marș forțat, grăbit: ”Trezește-te, spală-te, mănâncă mai repede…”??

Iar dacă ni se pare că nu avem suficient timp pentru asta, propun încă 10 minute în minus de somn, dacă e posibil. Cu siguranță merită, energia acestor 10 minute ne va da putere pentru o zi întreagă și nouă, și copilului. Vom observa probabil că altfel se va desfășura și programul de dimineață care până atunci era o corvoadă. Desigur, este posibil să existe încercări din partea copilului de a prelungi la nesfârșit aceste momente și cine nu ar vrea asta? Pentru ca programul să nu fie însă bulversat, stabiliți de la bun început împreună un fel de regulă, de exemplu: ”Stăm împreună zece minute sau cinci? Dacă alegi să stăm zece minute, asta înseamnă că apoi ne pregătim fără întreruperi, amândoi”.

Copiii fericiți au părinți răbdători

Copilul cere prin comportamentul său atenția și dragostea părinților, cere timp de calitate petrecut împreună. A citi mail-urile și mesajele pe telefon în acest timp poate fi interpretat ca ”furt din timpul meu” de către copil care ne simte imediat ce nu-i acordăm toată atenția J.

*Copilul vrea să meargă la grădiniță/la școală?

Când sunt la grădiniță sau în clasele mici, nu întotdeauna copiii spun că nu le place să meargă la grădiniță, la școală. Sunt totuși situații când spun și fac asta vehement. Dacă în aceste momente li se spune ”N-am ce să-ți fac, asta e, nici mie nu-mi place dar trebuie să merg la servici…”, ei înregistrează deja că activitatea aceasta este o corvoadă, una de la care nu se pot sustrage. Probabil că vor înceta la un moment dat să ne mai spună că nu le pace dar vor atrage atenția asupra acestui fapt apelând la metode de a întârzia cât mai mult momentul în care ajung în locul în care nu le place: refuzul de a se trezi la ora potrivită, întârzieri în activități matinale sau refuzul acestora, poate chiar îmbolnăviri subite. Este potrivit în primul rând să nu le negăm copiilor sentimentele. Dacă ei spun că ceva nu le place ar fi potrivit să îi ascultăm și să investigăm cauza serios. Iar dacă mediul de la grădiniță/școală considerăm că e totuși optim pentru el, o discuție cu educatorul/învățătorul poate rezolva situația, atunci când cei doi, părinte-educator cooperează. Fiecare comportament îmbunătățit poate fi comunicat educatorului, iar acesta la rândul lui, poate oferi apreciere copilului, eventual de față cu toți ceilalți copii. În felul acesta, copilul capătă o motivație suplimentară pentru că vede că efortul lui este apreciat și în alte medii. A oferi recompense pentru comportament poate fi o soluție extremă la care să apelăm doar după ce am cântărit bine lucrurile, la fel ca și pedeapsa. Dacă astăzi copilului i se promite o jucărie pentru că s-a trezit la timp sau pentru că s-a pregătit corespunzător, mâine ce va aștepta? Dar dacă știe că este pedepsit?

Pedeapsa pentru copil poate fi însuși comportamentul părintelui: privirea, tonul vocii pot da aripi sau pot tăia aripi, să le folosim cu inima!

*Am discutat despre asta cu copilul meu?

Deși ne par mici, copiii înțeleg foarte bine atunci când avem răbdare și le explicăm pe înțelesul lor ceea ce vrem să spunem. Dacă îi spunem copilului că noi ne simțim rău că transformăm diminețile într-o agitație continuă, dacă îl întrebăm și pe el cum se simte și dacă îi cerem sincer părerea cu privire la felurile în care am putea proceda ca să se schimbe lucrurile, s-ar putea să avem suprize foarte plăcute. Copiii știu, trebuiesc doar întrebați și ascultați. Dacă stabilim împreună cu el reguli, atunci noi înșine trebuie să fim modelele care respectă regula.